sâmbătă, august 02, 2008

Oprescu: Referirile lui Băsescu la autonomia comunităţilor sunt corecte



Oprescu: Referirile lui  Băsescu la autonomia comunităţilor sunt corecte
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, sâmbătă, în timpul unei vizite la tabăra şcolară Comorova, de la Neptun, că este corectă afirmaţia preşedintelui Băsescu potrivit căreia aleşii locali trebuie să se lupte pentru autonomia comunităţilor, intepretată în senusl decentalizării deciziei.

Primarul general a mai spus că este momentul în care „lumea din administraţia locală” trebuie să decidă pentru acţiunile sale şi trebuie să-şi asume aceste decizii, arătând că „şi faptul că îţi poţi spune părerea şi poţi decide e lucru foarte bun”.

De asemenea, Oprescu a mai precizat că în problema administraţiei centrale este foarte important să nu fie repetate greşelile unei „lupte sterile”.

Întrebat dacă este de părere că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu „a instigat” la o luptă în cadrul administraţiei locale, Oprescu a fost de părere că s-a ajuns la gradul de maturitate care nu va mai permite ca latura "instigării" să guverneze vieţile cetăţenilor.

„Deşi la poporul român scenariile şi instigările sunt în fiecare zi, cred că echilibrul îşi spune încet-încet cuvântul. Ne apropiem de normalitate şi sper ca în scurt timp să şi ajungem la ea”, a mai spus Oprescu.

Preşedintele Băsescu i-a îndemnat, sâmbătă, pe aleşii locali prezenţi la întrunirea Asociaţiei Comunelor din România, să se bată pentru descentralizare, numită corect "autonomia comunităţilor".

Niciun comentariu: