luni, august 04, 2008

PSD - Conferinţă de presă Bogdan Niculescu Duvăz


Bogdan Niculescu Duvăz: ...primului ministru în faţa Parlamentului în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în perioada inundaţiilor şi ce măsuri a luat Guvernul în urgenţă ca efectele inundaţiilor din Moldova. Vreau să fac aici nişte sublinieri. În primul rând că doar această alocuţiune a premierului, bine venită de altfel, nu este suficientă. Şi în opinia noastră va trebui să ne reunim urgent ca să spunem şi măsurile care trebuie luate, nu numai din punctul de vedere al Guvernului, dar din punctul de vedere al Parlamentului, cu atât mai mult cu cât acest Guvern are totuşi o susţinere extrem de restrânsă în Parlament - 20%. În felul acesta măsurile care se impun trebuie discutate, dezbătute şi adoptate în Parlament, o serie de măsuri, mai ales măsurile care vizează chestiuni grave de urgenţă, chestiuni care trebuie încheiate, în opinia noastră nu la 1 decembrie cum a propus primul ministru, ci mai repede.

Este vorba de refacerea a peste 800 de case dărâmate de inundaţii. Chiar dacă nu în soluţie definitivă, dar aceşti oameni trebuie să ajungă să locuiască în mod civilizat până începe vremea rea. Şi bineînţeles elementele de infrastructură. Şi în acelaşi timp Guvernul să primească în mod clar mandat de la Parlament ceea ce trebuie să facă, nu ceea ce crede el că face. Şi vă spun şi de ce. Lucruri pe care nu le-am discutat în perioada viiturii acum le putem spune şi le spunem foarte apăsat. Această guvernare începută în decembrie 2004 nu numai că nu a lansat proiecte semnificative, deşi au crescut semnificativ şi bugetul, deşi am avut creştere economică anuală continuată, începută din 2002 şi continuată în această perioadă. Şi, iată, şi anul acesta se prefigurează. Nu s-au alocat fonduri suficiente pentru a executa lucrări de lungă durată, proiecte lungi şi mari cum ar fi problema combaterii despăduririlor şi amenajarea bazinelor hidrografice care au fost unele abandonate, amenajări abandonate de mulţi ani, de 20 de ani poate. Aceste lucruri, deşi, repet, avea şi bani şi mai mult decât atât, deşi există şi bani europeni suficienţi care pot fi atraşi pentru asemenea lucrări. Trebuie să vă amintesc că România are posibilitatea de transfer financiar în perioada 2007, deci de la 1 ianuarie 2007, până în 2013, deci în 6 ani de 2 miliarde şi 143 de milioane de euro pentru proiecte de mediu. Din acestea în 2007 s-au tras 8 milioane, iar în acest an Ministerul Mediului ne spune că o să se mai tragă 8 milioane pe la 1 noiembrie, când data este destinată să se predea proiectele. Deci iată în 2 ani de zile ce lipsă imensă de interes şi până la urmă de responsabilitate în legătură cu acest sector. În ceea ce ne priveşte noi vom lansa un proiect de reconstrucţie al pădurii româneşti în sensul cel mai adevărat al cuvântului, de oprire a tăierilor prin înăsprirea legislaţiei silvice şi mai ales prin punerea ei în aplicare, pentru că ea nu este, de cele mai multe ori, pusă în aplicare, pe de o parte. Şi pe de altă parte printr-un program de împăduriri care trebuie să dureze peste 10 ani, sistematic, inclusiv reluăm proiectul nostru care este şi astăzi în Parlament neadoptată încă ca iniţiativă parlamentară, dar a fost şi în guvernarea noastră, proiect pe sfârşitul guvernării şi anume „Perdelele de protecţie„ în zonele de câmpie, acolo unde acestea ar fi extraordinar de utile şi ar participa la microclimat şi nu numai.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 13:34 - Transcript preluat de pe www.monitoring.ro)

Niciun comentariu: