Duminică, la ora 19,00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă un spectacol alcătuit din trei piese scurte de Cervantes, într-o inspirată adaptare a Domnicăi Ţundrea. Regia artistică îi aparţine lui Cristian Munteanu.
Din acest Triptic Cervantes înregistrat în 1995 fac parte: „Bătrânul gelos” (traducere de Ileana Georgescu), „Codoşul văduv, pe nume Trampagos” (traducere de Sorin Mărculescu) şi „Panorama minunăţiilor” (traducere de Ileana Georgescu). În distribuţie: Mihai Fotino, Virginia Mirea, Dorina Lazăr, Cornel Vulpe, Ion Marinescu, Crina Mureşan, Radu Panamarenco, Petre Lupu, Coca Bloos, Magda Catone, Ioan Chelaru, Ion Pavlescu, Candid Stoica, Nicolae Stângaciu, Eugen Cristea, Tudor Heica, Nicolae Crişu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu.
Aşezat în balanţă cu proporţiile romanului „Don Quijote”, ce nu conteneşte să uimească de patru veacuri, teatrul lui Cervantes trece pe locul secund. Dar tocmai datorită acestui fapt, abordarea lui devine incitantă, în măsura în care Cervantes se poate număra printre clasicii dramaturgiei universale.
În epocă, succesul teatrului lui Lope de Vega, cel mai prolific scriitor din toate timpurile, l-a aşezat în umbră pe Cervantes. Nici astăzi, poate, dramaturgia sa, eliberată de experienţa teatrală a clasicismului antic prin forme, soluţii, personaje, prin negarea implicită a vechilor precepte, nu se află pe locul privilegiat.
Impresia e însă repede demontată de orice reîntoarcere serioasă, dornică să alunge prejudecăţile şi capabilă să remarce drumul propriu, acel „ferment al imaginaţiei” din paginile destinate scenei de don Miguel de Cervantes Saavedra (1547–1616).
După tragedii şi drame ambiţioase, în 1615 apăreau „Opt comedii şi opt entremeses” – interludii comice, niciodată puse în scenă („Ocho comedias y ocho entremeses nuevas nunca representados”, Madrid, Viuda de Alonso Martín.). Eliberându-se de modele, aceste piese scurte, „minunate acvaforte”, cum au fost denumite, ar fi suficiente pentru a consfinţi originalitatea unui autor cu loc sigur în istoria dramaturgiei universale.
În ele dimensiunea existenţei are savoare şi putere de caracterizare, un pitoresc dublat de înţelesuri adânci, a căror dezvăluire seamănă cu bucuria de a ţine în mână preţioasa bijuterie. Ai sentimentul că o cunoşti prea bine, că îţi este familiară, dar mereu îi descoperi câte un reflex surprinzător.
Piesele scurte, într-un act, interludii sau intermezzi, erau destinate a fi jucate între actele unei reprezentaţii dramatice. Să fi fost acesta un „loc secund”? Nicidecum, graţie geniului lui Cervantes, care atinge aici perfecţiunea şi autenticitatea. „La judecătoria de divorţuri”, „Codoşul văduv pe nume Trampagos”, „Alegerile de alcalzi din Daganzo”, „Straja grijulie”, „Falsul Vizcaín”, „Panorama minunăţiilor”, „Peştera din Salamanca”, „Bătrânul gelos” sunt acte comice în care palpită actualitatea spaniolă de la începutul veacului al XVII-lea. Proxenetul din „Codoşul văduv” („El rufían viudo”), Trampagos, este un personaj narcisiac şi, bineînţeles, autoritar. Acest univers picaresc îi era binecunoscut lui Cervantes. În „Panorama minunăţiilor” („El retablo de las maravillas”), minciuna şi autoînşelarea sunt denunţate cu abilitate psihologică.
La baza proliferării minciunii ar sta, sugerează Cervantes, laşitatea tuturor. Ţăranii se lasă înşelaţi de doi şarlatani, se extaziază în faţa unui spectacol practic inexistent, de teamă că, altfel, li s-ar da în vileag pretinsele ticăloşii.
În „Bătrânul gelos” („El viejo celoso”) este reluată tema căsătoriilor nepotrivite. „Cumetre, cumetre – spune Cañizares la intrarea în scenă – bătrânul de 70 de ani care se însoară cu o fată de 15, ori e lipsit de minte, ori i-a venit poftă să viziteze cât mai degrabă lumea cealaltă.” Gelozia crescută din ea însăşi atinge aici dimensiuni absurde. (Tudor Cristian AMOS News)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu