luni, august 04, 2008

Guvernul României...


TRANSCRIEREA DECLARAŢIILOR PRIMULUI-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU DUPĂ ŞEDINŢA COMITETULUI DE SITUAŢII DE URGENŢĂ





Călin Popescu-Tăriceanu: Am încheiat şedinţa operativă destinată analizei situaţiei zonelor afectate de inundaţii şi vă voi prezenta cele patru subiecte pe baza cărora s-a purtat această discuţie.
Primul subiect, situaţia hidrologică. În momentul de faţă, în toate zonele, apele se retrag. Zona critică, unde am şi fost zilele trecute, la Stânca-Costeşti este într-o situaţie bună, atât amonte cât şi în aval, debitele sunt stabilizate, sunt în scădere, deci se poate spune clar că orice pericol a trecut.
Această perioadă de retragere a apelor va dura, pentru că sunt volume foarte mari de apă acumulate, aproape un miliarde de metri cubi de apă au fost acumulaţi la Stânca-Costeşti. Şi în bazinul Siretului au fost înregistrate debite istorice, care au depăşit toate previziunile de calcul, previziuni care au fost avute în vedere la dimensionare lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor. În acest moment, situaţia este sub control. Nici în perioada următoare nu sunt prevăzute fenomene meteorologice ieşite din comun care să indice vreun pericol.
În ceea ce priveşte refacerea infrastructurii, în special asigurarea alimentării cu energie electrică. Se acţionează în teren. Vă pot spune că în acest moment sunt 7 oraşe care nu sunt conectate şi se fac eforturi să se revină la normal.
În privinţa infrastructurii: nu există nici o cale de transport, rutier sau cale ferată, închise. Sunt însă două drumuri secundare şi câteva linii secundare de cale ferată unde lucrările de refacere vor mai dura.
În privinţa refacerii infrastructurii, fondurile pe care le vom aloca vor trebui folosite la refacerea infrastructurii locale, poduri, podeţe, etc.
Al treilea subiect este desfăşurarea forţelor din teren care asigură populaţia sinistrată la reluarea vieţii normale Sunt echipe de la ISU, pompieri, jandarmi, care ajută la scoaterea apei din gospodării, din case, ajută populaţia să îşi pună lucrurile în ordine, pentru a-şi reface viaţa. I-am cerut ministrului de Interne să menţină aceste forţe în teren, să le dea sentimentul că nu sunt abandonaţi.
Avem o problemă conexă legată de gestionarea ajutoarelor. Mă bucur că există la nivelul întregii ţări un larg sentiment de solidaritate şi o acţiune de solidaritate, materializat în colectarea de ajutoare băneşti sau materiale pentru ajutorarea populaţiei sinistrate. Vreau să mai spun încă o dată: ajutoarele vor trebui să fie distribuite în mod cât de cât uniform tuturor celor care sunt în dificultate şi nu cu precădere localităţilor unde, din motive conjuncturale, s-a făcut o mediatizare foarte consistentă. Am fost în teritoriu. Sunt localităţi unde, din păcate, nu s-a putut ajunge şi unde nu a existat mediatizare.
Nu înseamnă că ele nu există, nu înseamnă că oamenii de acolo nu au aceleaşi nevoi ca şi cei de la Săuceşti, de exemplu.
Prin urmare, la nivelul fiecărui judeţ, MIRA a luat decizia de a organiza un centru de colectare şi distribuţie a ajutoarelor, care, aşa cum lucrează pe partea de gestionare a spaţiilor de cazare pentru cei care sunt evacuaţi, va trebui să gestioneze şi această situaţie într-o manieră responsabilă şi cu profesionalism.
Din acest punct de vedere, nu-mi rămâne decât să mulţumesc şi cetăţenilor, societăţilor comerciale, organizaţiilor neguvernamentale, care, alături de autorităţi, fac un efort în acest sens, iar acest efort este salutar, extrem de apreciat, după părerea mea, de mine în calitate de prim-ministru, dar cred că cel mai important, de cetăţeni.
În fine, al patrulea element la care vreau să mă refer- şi mi se pare că acesta este devine cel mai important, în următoarea perioadă, este reconstrucţia caselor.
Ştiu că există un nivel mare de aşteptate şi de nerăbdare justificată, pentru ca oamenii să poată să ajungă să locuiască sub un acoperiş. Vreau să vă spun că au fost luate măsuri de urgenţă, am creat, de săptămâna aceasta, echipele tehnice de evaluare a pagubelor, nu numai la case ci la toată infrastructura. Echipele tehnice-am fost în teren şi le-am verificat- lucrează. Evaluările privind situaţia caselor- pentru că avem aproximativ 800 de case, în acest moment dărâmate sau care stau să se dărâme- este clară.
Ei vor face evaluările împreună cu anchetele sociale desfăşurate de Ministerul Muncii pentru a decide ce ajutor oferim fiecărei familii.
Vreau să spun încă o dată: pentru familiile alcătuite din persoane vârstnice care nu mai pot să-şi reconstruiasă o casă din cauza incapacităţii fizice pe care o au, autorităţile centrale împreună cu cele locale vom lua această sarcină în responsabilitatea noastră. Deci noi vom reconstrui casele pentru cei în vârstă.
Pentru cei tineri- am folosit această formulă şi în trecut şi o vom folosi şi anul acesta- acordăm materiale de construcţie. Banii care s-au primit, în acest moment o sumă minimă de 3 milioane lei (300 lei noi) care poate să ajungă la 5 (500 lei noi) sau la 8 milioane lei (800 lei noi) este o sumă nu pentru reconstrucţia caselor. Este o sumă destinată unui ajutor de urgenţă cu caracter umanitar, pentru cei care au pierdut, de exemplu, tot, şi vor să-i cumpere un medicament, vor să-şi cumpere în casă un prosop şi aşa mai departe.
Spuneam deci că efortul nostru şi atenţia noastră, în perioada următoare, va fi concentrată pe faza de reconstrucţie. Am avut astăzi, la şedinţa operativă, o analiză foarte clară: suntem într-o situaţie de urgenţă. Nu putem să stăm să aşteptăm după toate procedurile prevăzute pentru achiziţiile publice care durează 3 luni de zile. Noi suntem în situaţia în care trebuie ca, la iarnă, să adăpostim aceşti oameni. Prin urmare, în situaţii de urgenţă se adoptă măsuri excepţionale.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuineţi (MDLPL) va face imediat, în săptămâna aceasta, licitaţia prin Bursa Română de Mărfuri (BRM) pentru achiziţia de materiale, cu care să reconstruim casele şi bineînţeles, aşa cum a fost şi sugestia ministrului de Interne, să avem în vedere şi reparaţia caselor care sunt numai parţial afectate şi distruse după inundaţii. Deci MDLPL are această misiune urgentă. Vor trebui să angajeze firmele care să poată să participe la reconstrucţia caselor cât mai urgent, pentru că nu vreau ca iarna să-i prindă pe oameni dormind în corturi sau în alte locuri improvizate.
Vreau să fiu însă foarte clar: în momentul acesta avem posibilităţi de cazare fie în şcoli, fie în alte spaţii special amenajate pentru cei care sunt cu casele distruse.
Din păcate, o parte dintre ei nu vor să folosească aceste facilităţi, pe care le-am pus la dispoziţie din diferite considerente (ca să aibă grijă de animalele pe care le au, de ceea ce mai au în gospodărie) şi nu vor să utilizeze aceste spaţii.
Deci nu suntem, în nici un caz, în situaţia să spunem: nu putem să gestionăm situaţia. MIRA şi autorităţile, cred că aţi remarcat, au avut o intervenţie promptă şi profesionistă. Eu aşa apreciez şi i-am felicitat pentru modul în care au intervenit. Stăpânim situaţia, sigur că sunt persoane pe care nu putem să le punem cu forţa (am mai avut şi în anii trecuţi la Rast şi în alte părţi), persoane care au vrut să rămână lângă casa dărâmată, să aibă grijă de lucrurile care le-au mai rămas şi nu au vrut să utilizeze aceste facilităţi, pe care, cum spuneam, le-am pus la dispoziţie. Nu numai de cazare, inclusiv de masă. Le asigurăm şi hrană.
Sigur că sunt persoanele în vârstă care nu mai au nici rude şi care vor beneficia şi vor folosi aceste spaţii, dar repet, sunt mulţi care nu doresc să vină în aceste spaţii. Este opţiunea lor suverană.
Acestea sunt cele patru categorii de probleme importante pe care le-am discutat, cu accentul pe reconstrucţie.
În momentul de faţă, casele devin prioritate de acţiune pentru Guvern, prin intermediul autorităţilor centrale şi locale. Sigur că este binevenit un sprijin din partea autorităţilor locale, care trebuie să ajute anchetele sociale şi cele tehnice pentru a determina cât mai repede nevoile fiecărei familii.
O să-i rog pe colegii mei, domnul ministru de Interne şi domnul ministru al transporturilor, dacă doresc să intervină.


Cristian David: Prioritatea zero o reprezintă asigurarea ajutoarelor şi distribuirea echitabilă a acestora pentru persoanele afectate. Ajutoarele trebuie să fie proporţionale cu valoarea pagubelor şi distribuite echitabil, în sensul că de ele vor beneficia cei care au fost efectiv afectaţi.
O altă prioritate a momentului o reprezintă finalizarea anchetele sociale şi a evalurilor tehnice. Anchetele sociale trebuie să indice foarte clar toate persoanele afectate şi modalitatea în care acestea vor beneficia în continuare de asistenţa noastră. Putem pune la dispoziţia persoanelor afectate, până la finalizarea lucrărilor de reparaţie sau reconstrucţie a locuinţelor, spaţii de cazare, fie în mod colectiv, fie individul, astfel încât să traverseze cât mai uşor această perioadă.
Este necesar ca aceste comisii să-şi deruleze activitatea cu rapiditate. Este important să avem o estimare cât mai rapidă în ceea ce priveşte daunele înregistrate de la nivelul populaţiei. Evaluările asupra pagubelor înregistrate la nivelul obiectivelor social-economice vor fi realizate ulterior, urmând ca refacerea infrastructurii critice afectate, de telecomunicaţii, energie sau transport, să fie realizată cu prioritate.
Acestea sunt elementele de etapă. Sunt chestiuni prioritare, pe care le avem în vedere pentru a sprijini populaţia, pentru a o ajuta.
Tot efortul nostru conjugat, al indivizilor şi autorităţilor care au fost astăzi prezente, este de a ne concentra efortul şi capacitatea administrativă, alături de autorităţile locale, pentru ajuta populaţia să traverseze acest moment.

Ludovic Orban: Voi fi foarte succint. Conform situaţiei, au fost afectaţi 111 kilometri de drumuri naţionale şi 12 poduri şi 4 podeţe.
Noi am făcut evaluările. Ele sunt finalizate în proporţie de 75 la sută. Am stabilit termene de finalizare a lucrărilor, cel mai avansat termen fiind 30 septembrie, pentru refacerea tuturor porţiunilor şi a podurilor şi podeţelor afectate de inundaţii.
În ceea ce priveşte valoarea investiţiilor necesare pentru refacerea acestor porţiuni afectate, deocamdată suma este de 37 milioane lei (RON).
În sectorul feroviar avem, la ora actuală, 5 linii închise, sunt linii secundare. Patru dintre ele vor fi deschise foarte repede, deci nu vom aştepta. Avem o singură problemă pe o linie a cărei refacere este estimată, conform expertizei, la 12 milioane lei. Este vorba de Gura Putnei- Risipitu, unde au existat deteriorări mai grave ale sectoarelor respective de cale ferată. Estimarea făcută pentru remedierea pagubelor provocate este aproximativ 13 milioane lei.
Sigur că aceste valori probabil că vor mai creşte când vom finaliza evaluările pe toate tronsoanele de drum.
În afară de refacerea infrastructurii de transport, pe drumurile naţionale şi pe zona rutieră, am solicitat şefilor de regională şi şefilor de secţii să acorde tot sprijinul autorităţilor locale în procedurile de refacere a infrastructurii de nivel judeţean şi local.


Călin Popescu-Tăriceanu: Vreau să adaug în final câteva cuvinte despre Centrul operaţional de comandă, unde aţi fost invitaţi. Cred că v-aţi putut face o imagine a evoluţiei pe care am avut-o în privinţa gestionării situaţiilor de criză sau a situaţiilor de urgenţă, începând din 2005.
Deci, la momentul 2005, din păcate eram prea puţin pregătiţi şi dotaţi ca să putem gestiona, în mod operativ, o astfel de situaţie. Astăzi, la Centrul operaţional de comandă aţi văzut, primeam imagini online din zona Rădăuţi-Prut şi nu numai (putem să avem imagini din diferite zone), pe baza elementelor datelor furnizate din teritoriu. Acestea sunt prelucrate şi sigur că ele constituie baza luării deciziilor operative. Este un efort investiţional important, pentru că aici sunt corelate elementele legate de gestionarea situaţiei din bazinele hidrografice, ceea ce primim de la ANM, situaţia pe infrastructură, deci toate aceste elemente sunt colectate aici, analizate, procesate, iar în baza lor se pot lua deciziile optime. Vreau să subliniez că astfel de investiţii ne-au permis de data aceasta să gestionăm situaţia mult mai bine decât în anii trecuţi.
O să vă invităm şi la centrul de comandă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă de la Ciolpani, să aveţi o percepţie a investiţiilor, a eforturilor care au fost făcute tocmai pentru a putea gestiona corect astfel de situaţii.

Întrebări:

Reporter:
Călin Popescu-Tăriceanu: Nu vreau să fac nici un comentariu în legătură că acest subiect.
Reporter:
Călin Popescu-Tăriceanu: Evaluările tehnice? La ce vă referiţi? Pentru că avem evaluări la infrastructură, evaluările legate de case.
Nu, au motiv să dureze foarte mult pentru că ele sunt destul de laborioase. Probabil că în maximum două zile anchetele vor fi încheiate. Echipele sunt în teren şi pot să vă spun că au lucrat şi în acest sfârşit de săptămână, deci nu au avut pauză sâmbătă sau duminică. Luni, când vom avea o situaţie care probabil va acoperi hai să spunem cam 80% din cazuri deja. Şi luni vă vom da elementele care deja ne vin din teritoriu în acel moment.

Reporter:
Călin Popescu-Tăriceanu: Avem permanent o evaluare, de azi-dimineaţă. Deci sunt un număr de 578 locuinţe distruse, plus 228 care sunt în pericol de prăbuşire. Deci, hai să spunem circa 800 de case care necesită un efort de reparaţii, de reconstrucţii, mai degrabă. În privinţa persoanelor evacuate, vreau să remarcaţi evoluţia: dacă ieri la ora 8.00, aveam 3.933 persoane evacuate, astăzi mai sunt, la aceeaşi oră dimineaţă, 920 persoane. Deci numărul lor a scăzut de peste 4 ori. Să nu credeţi că nu sesizez dimensiunea dezastrului. Eforturile sunt îndreptate către reluarea normalităţii vieţii.

Reporter:
Călin Popescu-Tăriceanu:
N-aş putea spune că ne confruntăm cu probleme care să nu poată fi gestionate. Singura problemă cu care confruntăm acum şi care este legată de legislaţia în funcţiune este o anumită încetinire în ceea ce priveşte măsurile pentru reconstrucţia caselor, pentru că trebuie totuşi să asigurăm un minimum de proceduri. Eu mi-aş dori ca localităţile unde care apele s-au retras- sigur că nu putem spune că terenul este apt pentru turnarea unei fundaţii în acest moment- dar mi-aş fi dorit ca săptămâna viitoare să punem materialele la dispoziţie pentru reconstrucţie. Din constrângeri de ordin administrativ şi legislativ, nu putem să facem atât de repede. Pentru că fondurile le-am alocat, nu e o problemă de lipsă de operativitatea noastră, ci sunt reglementări care totuşi ne obligă la respectarea unor minime proceduri chiar pentru situaţii de urgenţă.

Reporter:
Călin Popescu-Tăriceanu: Nu am sesizat ca preşedintele să se fi referit la activitatea Guvernului. Este o declaraţie pe care am spus că nu o comentez şi cu asta nu ne rămâne decât să ne vedem de treabă în continuare. Suntem într-o situaţia foarte neplăcută cu aceste inundaţii. Din cauza discuţiilor pe care le-am avut astăzi, încă o dată, specialiştii din domeniul meteorologic ne avertizează că într-adevăr sunt efectele schimbărilor climatice. Astfel de situaţii se vor repeta. Este clar că pe viitor să încercăm să integrăm într-un fel în ceea ce înseamnă proiectarea şi conceperea planurilor de apărare pentru situaţii de inundaţii, ţinând cont de elementele care survin în ultima vreme.
Vă mulţumesc!

Primul Ministru, Călin Popescu-Tăriceanu a convocat pentru astăzi, 3 august, la ora 12.00, la sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) o reuniune a comitetutului operativ pentru situaţii de urgenţă, pentru a analiza stadiul măsurilor dispuse pentru sprijinirea populaţiei afectate de inundaţii precum şi a altor măsuri de intervenţie în aceste zone.



Primul Ministru, Călin Popescu-Tăriceanu a convocat pentru astăzi, 3 august, la ora 12.00, la sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) o reuniune a comitetutului operativ pentru situaţii de urgenţă, pentru a analiza stadiul măsurilor dispuse pentru sprijinirea populaţiei afectate de inundaţii precum şi a altor măsuri de intervenţie în aceste zone.
Sediul MIRA, oportunităţi de imagini şi declaraţii de presă

The image “http://www.guv.ro/prim-ministru/foto/200808/03reuniune/AVID1085.JPG” cannot be displayed, because it contains errors.

Niciun comentariu: