Stufstock, Vama Veche, Duo Harry Tavitian (pian, voce) - Cserey Csaba (percutie)

---

Foto: Stufstok, editia I (2003)

Sambata 16 august 2008 Stufstock, Vama Veche
Duo Harry Tavitian (pian, voce) - Cserey Csaba (percutie)
http://www.stufstock.com/

Aurelian Dinca (Ziua): "Povestiti-ne o intamplare inedita traita pe scena sau in studio".
Harry Tavitian: "In 2003 am fost invitat la Vama Veche, la Stufstock. In timp ce cantam (in duo cu Mihai Iordache) a cazut curentul. Se terminase motorina din generatorul armatei. In 2004 am fost iar invitat la Vama Veche, la Stufstock. In timp ce cantam (tot in duo cu Iordache) a cazut iar curentul. Iar se terminase motorina din generatorul armatei. De data asta, avand experienta din anul precedent, am tinut noi publicul in priza vreun sfert de ora – pana au realimentat generatorul cu motorina – cantand unplugged la saxofoane, fluiere, buciume, tobe, clopote, batand din palme si punand publicul sa ne raspunda, totul aproape in bezna. Incat la venirea curentului, toata lumea a fost dezamagita. Se terminase un happening grozav. Anul acesta sunt iar invitat la Vama Veche, la Stufstock. Cred ca am sa merg cu motorina de-acasa".

Vrăjitor la Stufstock: Harry Potterian (Mugur Grosu, sept 2004)
Nu ştiu câţi dintre noi am prins miezul adevărat al forfotei mediatice dinspre Vama Veche. Pentru cei care nu-şi articulează lesne o opinie (sau al căror vocabular cuprinde mai mult decât vorbele „pentru“ şi „contra“), nişte isteţi au născocit, anul trecut, festivalul Stufstock, iar acum au pus la cale a doua ediţie. Am venit la Stufstock 2004 direct din Slovenia, dintr-un motiv foarte întemeiat: concertul lui Harry Tavitian & Mihai Iordache. Şi a meritat, cu toate pagubele colaterale: în mijlocul zilei, pe plaja terasei Club A (unde urma să aibă loc concertul), călcasem din plin într-un cui ruginit, ieşit dintr-o stinghie căzută din masă. În zadar am arat toată staţiunea cu piciorul beteag după un punct de prim ajutor. Mă rog, exista un cort cu însemnele crucii roşii, în care găseai doar un pat pustiu, să te-ntinzi când ţi-e rău... Pentru ajutorul secund, exista şi un punct farmaceutic, scumpuţ, unde-am aflat, rânjind răbdător, că abia în Mangalia puteam să mă mântuiesc de tetanos. Am riscat să rămân, de dragul concertului şi, deşi m-am ales cu piciorul umflat, jur că a meritat. Chiar de-ar fi să iau doar partea „oficială“ a cântării, cu acele cunoscute accente nervoase, subtile, sensibile, ba apocaliptice ba juvenile... Dar (ce stranie coincidenţă!) fix ca anul trecut, concertul le-a fost brusc curmat de-o pană de curent, amintind de „acele vremuri“ de satanică amintire când pe scena Festivalului de la Costineşti se întrerupea lumina chiar la concertul lui Harry... Se oprise generatorul, se isprăvise taman atunci motorina, falimentase patria, se isprăvise şi lumea, habar n-am explicaţia, nici n-o mai caut. Pe întuneric, călăuziţi doar de respiraţia dogoritoare a publicului, cei doi artişti au rămas pe scenă şi-au reuşit să susţină aproape zece minute de show, improvizând şi smulgând sunete din tot ce găseau la-ndemână. Mai mult, Harry şi-a scos pelerina de vrăjitor şi, aţâţând mulţimea să le-ajute demersul, ne-a ajutat să reinventăm acolo jazz-ul: fiecare cânta la ceva, din ceva, cu vocea, cu palmele, din pahare şi sticle, chei sau scânduri de mese. Şi, din rărunchii beznei, Harry reuşea să ne-adune pe toţi într-un sunet, într-un soi de ou magic, cu coaja rotundă, perfectă, ne dirija pe-ntuneric, ca pe-o arcă imensă pe-o coamă de val. Apoi se făcu lumină, şi-a fost iarăşi jazz. Dar cu totul alt jazz şi cu totul altă lumină...

(http://blog.360.yahoo.com/blog-gzGG0oIzdLQD79EA6qmCHeKGyEA-?cq=1)