marți, iunie 17, 2008

Morală, doctrină, bani


Politica oferă un triunghi amoros, nu în sensul că se complace la trei niveluri ci pentru că membrii de partid au interese diferite. Spuneam cuiva acum câteva zile că Ion Iliescu este foarte important politicii româneşti tocmai pentru că acoperă domeniul cel mai sărac al vieţii politice, deşi ar trebui să fie cel mai important: DOCTRINA. Iată un articol în ziarul gândul care dezvăluie chiar acest conflict între morală-doctrină-bani.

Preşedintele de onoare s-a duelat cu „barosanii locali“

„Moraliştii“, invitaţi să ia notiţe despre cum se câştigă alegerile


Validaţi electoral, baronii victorioşi ai PSD au venit ieri în Kiseleff să-şi ceară drepturile, au şters pe jos cu „reforma morală” şi s-au aplaudat între ei la finalul unei poze „de familie”.

* Ion Iliescu nu vrea să le dea „barosanilor locali” libertate deplină în partid şi fixează ţinta în afara PSD: duşmanul e Băsescu. „Eu pot să-l dau şi-n mă-sa pe Băsescu”, a spus Iliescu, arătând că nu de frică n-a intrat până acum în conflict cu preşedintele, ci pentru că el nu mai candidează la nimic.

* Baronii i-au invitat pe „moraliştii” din partid să vină „să ia notiţe” despre cum se câştigă alegerile.

* Radu Mazăre a conferenţiat despre „schimbarea” electoratului PSD, „de la babe la tinerii cu cercei în nas”.

* La întrebarea „Noi cu cine guvernăm la toamnă?” Mircea Geoană a dat ultimele veşti despre negocierile cu liberalii, arătând că aceştia „sunt cu nasul pe sus”.

* „Felix” Voiculescu a venit în Kiseleff să ungă rotiţele Alianţei PSD-PC.

Zeci de limuzine de lux şi-au descărcat ieri, la prânz, în curtea din Kiseleff, cea mai preţioasă „încărcătură” a partidului: baroni locali cu legitimitate electorală – „uninominalii” primari de mari oraşe şi şefi de consilii judeţene. Validaţi de votul popular, baronii vechi, precum Marian Oprişan, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu sau Liviu Dragnea, au intrat zâmbitori, bronzaţi şi cu pieptul bombat în clădirea unde Mircea Geoană şi şefii de la centru i-au întâmpinat cu aplauze.

Plin de importanţă, Gabriel Oprea îl familiariză cu împrejurimile pe Puiu Iordănescu, candidat cu şanse la Consiliul Judeţean Ilfov. Victorios după turul al doilea, noul şi vechiul primar din Iaşi, Gheorghe Nichita, a ajuns şi el la sediul central, alături de o figură veche, resuscitată de scrutinul de la locale – Constantin Simirad, noul şef al CJ Iaşi.

Olimpicii alegerilor locale au intrat triumfători în sediu. Mircea Geoană a răsuflat uşurat că partidul a trecut onorabil testul localelor („Ne-a revenit zâmbetul pe buze”) şi a îndemnat la „vigilenţă” sporită în ceea ce priveşte paşii pe care o să-i facă Traian Băsescu şi „partidul prezidenţial”.

Ion Iliescu a îndemnat şi el la fixarea ţintei Traian Băsescu. Liderul de onoare al pesediştilor a mărturisit că el n-a răspuns provocărilor repetate ale lui Traian Băsescu, din campania de la locale, pentru că nu-l mai interesează să candideze contra actualului preşedinte. Deci nu frica l-a ţinut rezervat: „La urma urmei, eu pot să-l dau şi-n mă-sa pe Băsescu”. În acest moment, întrega sală a izbucnit în aplauze.

Iliescu a temperat şi pretenţiile baronilor locali, care cereau libertate deplină în selectarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare. „Nu vrem oameni paraşutaţi de la centru, care sunt clienţii politici ai unuia sau altuia de la Bucureşti”, a fost mesajul liderilor din teritoriu. Ion Iliescu a replicat: clientelismul nu ţine numai de centru, existând şi în judeţe destui „barosani locali” care îşi împing locotenenţii în faţă.Mulţi dintre cei prezenţi au întrebat care sunt aliaţii PSD pentru la toamnă. Majoritatea liderilor au invocat o posibilă alianţă cu PNL, punctând şi dificultăţile ivite în negocierile cu liberalii. Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu au afirmat că liberalii sunt destul de neserioşi, nerespectându-şi angajamentele. În plus, a punctat Geoană, „sunt cu nasul pe sus”: chiar dacă PSD este un partid mai mare, liberalii ar insista să pună ei prim-ministrul într-un posibil guvern comun.

Baronii iau în balon „reforma morală”

În şedinţă doar s-a sugerat „analizarea” rezultatelor slabe din judeţele din Ardeal. Ardelenii şi, în special, Grupul de la Cluj, au fost însă în permanenţă ţinta ironiilor şi aluziilor baronilor sudişti victorioşi. Mircea Cosma, noul şef al CJ Prahova, i-a invitat pe „colegii” care s-au ocupat mai mult cu reformarea partidului şi mai puţin cu organizarea alegerilor să vină „cu carneţelul de notiţe” în filialele din Sud. Şeful CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a propus în glumă o şcoală de vară la Mangalia, în care toţi pesediştii, pierzători sau câştigători ai alegerilor, să se întâlnească în schimb de experienţă. Radu Mazăre, primarul Constanţei, a povestit cât de popular este el în judeţ şi cum a provocat mutaţii în electorat: dacă în 2004 „tremura” la închiderea urnelor de frică să nu vină tinerii la vot şi să aleagă dreapta, acum toţi tinerii sunt ai lui, „şi ăia cu cercei în nas şi urechi”. Iar babele i-au rămas fidele: „Mă iau babele şi mă aruncă pe sus, ca pe fotbalişti”.

Mircea Geoană a promis că partidul „va analiza” şi rezultatele filialelor cu scoruri sub media pe ţară, dar doar „la momentul oportun”. Şi pentru a nu strica momentul i-a scos pe invitaţii săi în curtea partidului, la o poză de grup. Marian Oprişan s-a aşezat în mijlocul grupului, între Mircea Geoană şi Ion Iliescu. În fotografie a intrat şi Adrian Năstase. Au lipsit din poză liderul Grupului de la Cluj, Vasile Dâncu (a participat la şedinţă, dar cam fără chef) şi Miron Mitrea, şeful campaniei electorale a partidului. Geoană a precizat că legenda potrivit căreia PSD-ul nu poate câştiga în marile oraşe a fost infirmată de rezultatul votului şi că „proiectul preşedintelui Băsescu de a-şi crea un megapartid prezidenţial a eşuat“. Acest lucru nu-i scuteşte însă de vigilenţă pe membrii partidului, a avertizat liderul PSD, pentru că „dacă planul A a eşuat, nu înseamnă că domnul Băsescu nu va continua planul B sau planul C“.

După poza de grup, pesediştii s-au încolonat şi au luat-o pe Kiseleff în sus, să sărbătorească la Hotel Triumf.


„Aliatul” Felix a sărbătorit cu PSD în Kiseleff

Social-democraţii şi conservatorii s-au întâlnit ieri la prânz pentru a discuta rezultatele alegerilor locale. "Victoria Alianţei PSD – PC în alegerile locale este certă şi clară", a declarat triumfător preşedintele PSD-ului, Mircea Geoană. Fostul preşedinte al conservatorilor, Dan Voiculescu, a ieşit şi el zâmbitor de la întâlnirea cu vechii aliaţi pe care i-a trădat în urmă cu patru ani şi a confirmat entuziasmul colegului său.

Liderii Mircea Geoană şi Daniela Popa au afirmat apoi că se gândesc deja la alegerile generale de la toamnă şi, în vederea stabilirii unei strategii comune, au anunţat că pe data de 11 iulie se va ţine şi Consiliul Naţional al celor două partide, când se va discuta oferta de guvernare, care apoi va intra în dezbatere publică. Mircea Geoană nu s-a mulţumit însă cu atât şi, plin de optimism, a dat ca sigură formarea noului guvern care va conduce România: "Victoria Alianţei PSD-PC în alegerile locale este clară şi certă. Alianţa noastră va alcătui, în toamnă, viitorul guvern". (http://www.gandul.info/alegeri-locale/iliescu-eu-pot-sa-l-dau-si-n-ma-sa-pe-basescu.html?9426;2712763)

Niciun comentariu: